PROFEȚII ORTODOXE ☦️

Vor veni vremuri grele – nu ai să poţi să mai iei un medicament, o bucată de pâine, şi comunicarea şi într-ajutorarea dintre noi va fi cu anevoie de făcut.

Se va face, şi asta deja s-a început, uciderea omului la nivel oficial, prin otrăvurile care ni le introduc în mâncare, prin otrăvurile ce ni le introduc în aerul ce-l respirăm, prin otrăvurile din vaccinuri – toate se fac la nivel oficial. Iar noi le luăm pe toate de bune, pentru că aşa spune ziarul ori televiziunea.

Omul a ajuns un sclav, un rob, dar cu mult sub condiţia sclavului de altădată. Pentru că sclavul înainte ştia cui se supune, dar omul de azi a devenit un rob care nu îşi cunoaşte stăpânii. El nici măcar nu ştie că este rob.

☦ Pr. Iustin Pârvu

🔷 Mai bine să ai de-a face cu o mulțime de posedați (îndrăciți) decât cu un singur iubitor de bani deoarece dintre posedați nimeni nu a îndrăznit să facă ceea ce a făcut Iuda.

🔷 Demonul iubitorului de bani l-a lipsit pe Iuda de credința în Hristos ca Mântuitor al lumii, iar apoi a stăpânit asupra lui în așa măsură încât acesta și-a trădat Învățătorul, condamnându-l la moarte.

🔷 Iubirea de bani este păcatul lui Iuda, care și-a pus capăt vieții prin sinucidere. Copacul de care s-a spânzurat tremura de groază și dezgust față de cadavrul trădătorului. Cel lacom de bani îl imită, într-o oarecare măsură, pe Iuda și se condamnă singur la aceeași soartă în viața de apoi – să rămână în iad alături de apostolul căzut.

🔷 Nu se știe unde se află mormântul lui Iuda, iar mormântul celui lacom de bani va fi uitat în curând: de la el va emana aceeași răceală ca și din inima sa.

🔷 În iad există două locuri deosebit de înfricoșătoare – Gheena de foc și Tartarul. În Gheena nu există răcoare, în Tartar nu există căldură; acolo domnește un frig veșnic, care străpunge sufletul până în străfunduri. Soarta celui lacom de bani este Tartarul. Cine, în timpul vieții, și-a stins în sine iubirea și milostenia, acela, după moarte, se va trezi în împărăția frigului impenetrabil, care este la fel de înfricoșător ca și focul.


☦ Arhimandrit Rafael (Karelin)

Fiecare creștin ortodox este obligat nu numai să mărturisească credința ortodoxă, ci și să o păstreze, să o apere și să învețe din ea… Ce trebuie să facă preoții și mireni, a căror datorie și conștiință le cer și îi obligă să apere Ortodoxia? Din necesitate, ei sunt obligați să intre în polemică cu afirmațiile reformiste și moderniste. Biserica a învățat întotdeauna adevărul, în timp ce moderniștii învață că Biserica a greșit, și aici se află piatra de poticnire și ispita pentru credincioși. Învățătura Bisericii se deosebește de științele laice prin faptul că se bazează pe Revelația Divină; prin urmare, ea nu se dezvoltă și nu evoluează, ci este revelată și asimilată. Sfântul Vasile cel Mare scrie: „Cel care introduce o noutate creează o schismă în Biserică”.

☦️ Arhimandritul Rafail Karelin

☦ Troparul Sfintei Cuvioase Parascheva de la laşi.

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor.
Pentru aceasta şi cu îngerii împreună
se bucură, Preacuvioasă Maică Parascheva, duhul tau.

☦ Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva.
https://youtu.be/5ncvZoOmybc?si=aFRYVEWdU-VX2zgB

Gândurile trupești te asaltează și te atrag spre plăcerile simțurilor? În numele lui Iisus, primește focul mistuitor și aprinde pleava. Îți aduce întristare o problemă a vieții? Spune: „Luminează-mă, Iisuse al meu, cum să procedez aici? Rezolvă această situație după voia Ta”. Și iată, vei ajunge la o stare de pace și vei merge prin viață cu nădejde.

În toate și pentru toate, pune numele lui Iisus ca temelie, sprijin, podoabă și adăpost și nu te teme de dușmani. Teme-te atunci când umbli pretutindeni fără Iisus. Fără leac, nu te aștepta la vindecare, ci la pierzare. Străduiește-te în rugăciune, copilul meu, și atunci vei cunoaște un mare folos, odihnă și liniște sufletească.

☦ Sfântul Efrem din Arizona

🔷 Desfrânarea poate fi dezvăluită in sunetul vocii: uneori, o persoană pare să vorbească despre ceva pur sau chiar sfânt, dar în vocea și respirația sa se poate auzi o poftă ascunsă.

🔷 Desfrânarea este asemănătoare cu o apă tulbure care iese din ochii omului: privirea unui om desfrânat îl acoperă pe celălalt cu un noroi lipicios și urât mirositor.

🔷 Dacă chiar și o singură privire transmite un mesaj care se transformă într-un fel de lanț invizibil ce leagă oamenii unul de altul, atunci atingerea este începutul căderii trupești.

🔷 Atingerea pătimașă trezește în suflet pofta – acest „demon interior” care ne însoțește neîncetat. Este ca și cum s-ar trezi și ar ieși târându-se din temnițele întunecate ale sufletului.

🔷 Prin atingerea corpului altuia se transmite o anumită energie a desfrânării, care amintește oarecum de energia electrică, atunci când un fir intră în contact cu altul.

🔷 Dacă omul se abține de la libertăți în mișcări sau de la relaxarea visătoare în timpul ispitei cu gânduri necurate, acestea vor trece repede, așa cum trece un nor pe cer.

🔷 În acele case în care pe ecranul albastru se petrece ceea ce înainte se făcea în taină, se așează duhurile întunecate, precum vulturii lângă cadavrele neîngropate.

🔷 O încăpere în care se privesc scene de desfrâu și desfrânare seamănă, din punct de vedere duhovnicesc, cu un apartament în care a explodat o conductă de canalizare și miroase îngrozitor.

🔷 Cel care privește imagini desfrânate și apoi merge la biserică seamănă cu un om care slujește la doi dumnezei sau șchiopătează cu ambele picioare.

🔷 Creștinii care se pângăresc permanent prin desfrâu vizual sunt lipsiți de ceea ce este cel mai important – comuniunea cu Dumnezeu. Numai prin pocăință sinceră și li se poate curăți inima.


☦ Arhimandritul Rafail (Karelin)

🔷 Plăcerea este asemănătoare cu apa mării: lasă în urmă un gust amar, nu potolește setea, ci, dimpotrivă, o intensifică.

🔷 Cu cât plăcerea este mai intensă, cu atât mai puternică este senzația de pierdere care urmează. După euforia emoțională trăită de suflet urmează o cădere, asemănătoare cu umbra morții. Și acesta este semnul cel mai sigur că plăcerea îndepărtează sufletul de Dumnezeu – Izvorul vieții.

🔷 De obicei, în timpul plăcerii, voința este paralizată. Voința și plăcerea sunt antipozi, de aceea cultul plăcerii duce la sclavia lumii. Niciun păcat, în afară de mândrie, nu paralizează inima așa cum o face desfrânarea.

🔷 Setea după plăceri este dorința falsă de a găsi fericirea în satisfacerea propriilor patimi; este o dulceață, în adâncul căreia se ascund amărăciunea și iluzia, care, dispărând, lasă sufletul gol.

🔷 Dragostea pentru plăceri corupe voința omului, îl face fricos. Frica este paralizia sufletului, iar fricosul este un potențial trădător și apostat.

🔷 Plăcerile acestei lumi sunt ca un vin care nu dă adevărata bucurie, deși îl îmbată pe om. Și în acest vin se află și desfrânarea: sufletul – mireasa lui Hristos – lipindu-se de ceea ce îi este străin, de material și de pământesc, Îl înșală pe Dumnezeu și se desfrânează cu lumea.

🔷 Desfrânarea este un păcat împotriva speranței, deoarece aruncă omul într-o stare de paralizie fără voință, stinge lumina sufletului și îl acoperă cu o întunecime impenetrabilă. Desfrânarea este moartea duhului înaintea morții trupului.
⬇️

🔷 Prin desfrâu și desfranare, oamenii își aruncă singuri sămânța – simbolul vieții – la picioarele demonului. De aceea, sexul și desfraul sunt forța care demonizează lumea; acesta este acel pericol îngrozitor pe care l-au uitat sau față de care închid ochii în mod intenționat.

🔷 Desfrânarea este un atribut al magiei negre; sărbătorile din sectele satanice se încheie cu păcatul desfrânării. Demonii se adună la mirosul desfrânării, ca niște corbi care se năpustesc asupra unui cadavru: sămânța umană – izvorul vieții – devine prada lor.

🔷 Satana i-a învățat pe oameni desfrânarea, pentru ca sufletele lor să nu poată primi lumina dumnezeiască, astfel încât urmașii acestor morți vii să-i aparțină pentru totdeauna.

🔷 Acolo unde desfrânarea înflorește, precum florile otrăvitoare ale cicutei, acolo unde desfrânarea devine norma vieții sociale și încetează să mai fie percepută ca o urâciune și un păcat mortal, acolo iadul își extinde granițele.

🔷 Desfrânarea nu aduce fericire omului. Desfrânatul simte duhoarea care se degajă din propriul său trup, dar, cu o oarecare înverșunare, își îngroapă sufletul în această mizerie. Desfrânarea și desfraul sunt o batjocură la adresa asemănării omului cu Dumnezeu.

🔷 Desfrânarea este o trădare a harului pe care omul îl primește prin botez și prin celelalte taine ale Bisericii; este vânzarea lui Hristos, care locuiește mistic în sufletul creștinului, pentru o plăcere murdară, asemenea celor treizeci de arginți ai lui Iuda.

🔷 Omul care a cedat altor patimi a păcătuit, iar cel care a comis desfrânare a căzut, adică a fost doborât de demon și zace neajutorat pe pământ. Sunt necesari mulți ani de pocăință pentru ca desfrânatul să primească pe deplin nu numai iertarea, ci și harul pierdut prin păcatul desfrânării.

🔷 Fără pocăință și îndreptare a vieții, chiar dacă desfrânatul frecventează biserica, viața tainică a Bisericii rămâne închisă pentru el: așa cum un orb, stând în soare, nu poate vedea lumina. Abia odată cu pocăința începe întoarcerea desfrânatului la viață, dar sunt necesare eforturi îndelungate pentru a curăța inima de puroiul și murdăria acestui păcat urât.

🔷 Omul desfrânat nu poate să-L iubească pe Dumnezeu și, de aceea, imită sentimentul religios prin impulsuri sufletești și inspirații pătimașe

🔷 Plăcerea senzuală este un înlocuitor al fericirii, o falsificare demonică, menită să înlocuiască bucuria duhovnicească pierdută de om.
⬇️

Messages in this channel will no longer be automatically deleted

Messages in this channel will be automatically deleted after 1 day