Theodosie.ro

Trecerea de la o societate liberă la una aflată sub dictatură digitală (dacă guvernul Niculescu va fi învestit) se va face prin măsuri care reprezintă etape incluse deja în strategia noului cabinet: digitalizarea obligatore, eliminarea cashului, monitorizarea în timp real, activarea sancţiunilor automate, reducerea omului la un scor care reflectă măsura conformismului.
Cetățeanul este forțat să renunțe la identitatea analogică deoarece fără aplicația guvernamentală devine un paria, care nu mai poate beneficia de servicii publice sau medicale. Prin limitarea și eliminarea treptată a plăților cash, fiecare tranzacție devine dependentă de aprobarea unui server central. Algoritmii analizează comportamentul financiar, deplasările și interacțiunile sociale. Se creează profilul de „cetățean model” vs. „cetățean problematic”. Proprietatea privată devine un bun închiriat de la stat.
Sistemul de credit social nu mai este o sperietoare de domeniul SF-ului, ci o realitate tehnologică pe care guvernul Luca Niculescu vrea să o normalizeze în România. În această nouă ordine socială, dizidența politică, opiniile divergente sau simpla dorință de a trăi în afara rețelei vor fi penalizate automat de sistem.
Votul din Parlament este testul de loialitate față de popor. Reducerea omului la un cod QR este definiția sclaviei moderne.
Orice parlamentar care va vota pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu va fi complice la transformarea României într-un lagăr digital, unde cetățenii devin simpli utilizatori - cu voia statului - ai propriilor lor bani.
Pentru apărarea proprietății, a demnității și a libertății, acest guvern periculos trebuie picat la vot!

Prof. Popa Olimpia

Dincolo de promisiuni - Fața nevăzută a Guvernului Niculescu


Parlamentul Romȃniei decide marţi dacă guvernul propus de Luca Niculescu va primi votul de învestitură. La o analiză atentă, programul său de guvernare trebuie să ne dea fiori. Dincolo de promisiunile de „modernizare”, programul ascunde cel mai mare atentat la adresa libertății individuale de după 1989.
Prin introducerea forțată a ID-ului digital și a portofelului electronic RO Wallet, sub paravanul eficientizării aparatului administrativ, acest executiv vrea să predea cheile vieții noastre private unui algoritm.
Portofelul digital, promovat agresiv de premierul desemnat Luca Niculescu, nu este o simplă aplicație pe telefon, ci un mecanism de control total. Prin unificarea buletinului, permisului de conducere, datelor medicale și a conturilor bancare într-o singură bază de date centralizată, statul capătă puteri depline asupra individului.
Refuzul de a vedea acest pericol înseamnă ignorarea datelor realităţii: un stat care îți dă totul pe un ecran, îți poate lua totul, la fel de repede, cu un singur click. Dacă sistemul decide că ești „neconform” – pentru varii motive - portofelul tău digital poate fi blocat. Fără el devii o non-persoană: nu mai poți cumpăra alimente sau medicamente fără de care nu poţi supravieţui, nu mai poţi plăti facturi, nu mai poți călători, nu mai exiști legal.
Agenda premierului desemnat nu este despre modernizare, ci despre monopolul total asupra resurselor noastre. Prin interconectarea RO Wallet cu sistemele bancare și fiscale, se pregătește terenul pentru eliminarea treptată, dar sigură, a banilor fizici.
Atacul asupra cash-ului lovește direct în drepturile fundamentale ale cetățeanului. Dacă sistemul devine exclusiv digital, independența dispare. Fiecare leu cheltuit, de la pâine la servicii medicale, lasă o amprentă digitală analizată de Fisc și algoritmi de stat. O pană de curent, un atac cibernetic sau o eroare de sistem blochează instantaneu accesul la propriile resurse de supraviețuire. Banii cash reprezintă ultima barieră în fața unui stat totalitar, pentru că nu pot fi blocaţi de la distanță, nu pot fi cenzurați și nu pot fi folosiți ca instrument de șantaj politic
Fără cash, încetăm să deținem controlul asupra banilor proprii, deoarece ei nu mai sunt în buzunarul nostru, ci devin cifre pe un ecran controlat de servere guvernamentale și instituții bancare. Statul capătă puterea de a decide când, dacă şi pe ce avem voie să ne cheltuim salariul sau economiile.
Agenda acestui cabinet depășește cu mult recomandările tehnice de la Bruxelles. Asistăm la punerea bazelor unui sistem de credit social, unde drepturile constituționale nu mai sunt garantate, ci devin privilegii condiționate de supunere.
Premierul desemnat promite simplificarea birocrației și eliminarea cozilor, o aplicaţie sigură şi opţională, protecţie maximă împotriva fraudelor. Ceea ce oferă, de fapt, înseamnă monitorizarea de către stat, în timp real, a oricărei tranzacţii, deplasări, interacţiuni sociale, eliminarea treptată a cash-ului şi a actelor fizice, transformarea bătrȃnilor şi a persoanelor care nu au smartphone în cetăţeni de rangul doi şi expunerea la toate riscurile atacurilor cibernetice. După cum dovedesc atacurile care au loc zilnic, nu există nicio bază de date inviolabilă. Un singur atac informatic masiv sau o breșă guvernamentală poate lăsa o națiune întreagă fără identitate.
Prin unificarea ID-ului digital, a portofelului RO Wallet, a datelor fiscale și a istoricului medical, statul nu doar că stochează informații, ci capătă puterea de a le folosi ca instrument de coerciție.
In condiţiile în care existența socială și economică a individului depind exclusiv de un cod QR pe ecranul telefonului, democrația devine o iluzie. Nu mai vorbim despre drepturi constituționale garantate, ci despre privilegii condiționate de comportament, acesta fiind fundamentul sistemului de credit social.

Deși măsurile, directivele, planurile, restricțiile, vin toate cu un vocabular politic și procedural binevoitor, în fapt, acestea ascund violența brutală cu care statul și UE deposedează populația de autonomie.

În momentele de tensiune devin vizibile scopurile răuvoitoare, antiumane, ale molohului, disproporția vădită între scop, justificare și implicații, ostilitatea direcționată și vătămarea ireversibilă adusă populației.

@theodosieblog

Violența judiciară ostentativă, descinderile mascaților într-o campanie națională de pedepsire, severitatea nemaivăzută a măsurilor preventive, gravitatea încadrărilor juridice și greutatea pedepselor propuse de parchet pentru încheierea acordurilor de recunoaștere a vinovăției, în comparație cu alte categorii de infracțiuni, toate acestea descriu o campanie conștientă, planificată, de zdrobire a rezistenței oierilor.

În ciuda evidenței, marele public nu poate depăși blocajul narațiunii mediatice pro-sistem, nu poate ieși din capcana lozincardă, nu mai poate gândi cu mintea proprie și, consecință, nu se mai poate organiza defensiv și nici răspunde agresiunii violente.

@theodosieblog

Abuzul și violența sunt internalizate și acceptate ca firești. Pușcăriile sunt pline, dar nu scoatem o vorbă, nu spunem nimic, nu intervenim...

Când naziștii au venit după comuniști, nu am scos o vorbă; nu eram comunist.
Când au închis social-democrații, nu am spus nimic; nu eram social-democrat.
Când au venit după sindicaliști, nu am protestat; nu eram sindicalist...
https://r3media.ro/oierii-acuza-autoritati-comisia-europeana-interzicerea-telemea-de-oaie-traditionala/

Oierii acuză autoritățile și Comisia Europeană că le interzic producerea de telemea după metoda tradițională: Intrăm în faliment @r3mediaro

Observați că UE investește milioane de euro în reclamă la televiziuni, care conține exact acest tip de mesaj. De exemplu: „ești cetățean european și ai drepturi...”. Cât de grotesc mincinoasă sună o asemenea propoziție după experiența pandemiei!?

Sau: „drepturile și libertățile fundamentale ale omului sunt garantate doar în democrație și constituie baza valorilor europene...” Trebuie să fii cu totul decerebrat să nu simți o greață față de asemenea mesaje achitate din bani de la buget, ca să spele lumea pe creier, după experiența candidaților eliminați în 2024 și 2025. La fel, campania despre cum garantează UE libertatea presei, după ce a cenzurat publicații și plătește niște lingăi guvernamentali.

Nu știu cum se poate ieși din postura de oameni călcați cu bocancul pe gură, după formula lui Orwell, în condițiile în care mulți nu realizează acest statut. În tot cazul nu simulând că avem o șansă să ni se facă dreptate, ba chiar să facem și noi rău altora. Plecăm de la acest punct, pe care trebuie să îl înțelegem: suntem juridic cetățeni de mâna a doua.

Abia de la acest punct putem începe să înțelegem prin ce mijloace au fost determinați reprezentanții noștri să ne instituie acest statut. Iar mai târziu să vedem dacă îi putem schimba cu unii care să aibă convingerea că e o stare de fapt intolerabilă, ce trebuie schimbată grabnic. Și să vedem dacă societatea înțelege că tentativa de recuperare a libertății ar fi însoțită de pedepse din partea cuceritorilor și dacă e dispusă să suporte sacrificiile necesare.

Cât despre cei care se consideră neutri în această problemă sau chiar pretind că ar fi o falsă problemă, cred că nu mai pot fi luați ca parteneri onești de dialog, fiind simpli colaboratori ai unei dictaturi anti-naționale. Cine a vrut, a priceput până acum, e inutil să mai consumăm energie de convingere pentru restul.

Suntem sub ocupație pe multiple planuri: cultural, economic, militar, informațional, mediatic, legislativ, din partea unor forțe strivitoare la nivel global. Care, în general, au interese convergente privitor la asuprirea românilor, dar mai au și unele fricțiuni derutante.

Aceasta e realitatea de la care pornim, reconfirmată de noul instrument creat prin colaborarea unor instituții ale statului, pentru a încuraja delațiunea și pedepsirea liberei exprimări. În mod explicit, instrumentul e creat pentru câteva grupuri cu statut privilegiat, împotriva presupusei majorități.

Aș fi putut să pariez că sistemul va scoate la iveală mesaje tembele din zona naționalistă, care să încurajeze și românii să devină niște turnători procesomani contra derapajelor anti-românești. Astfel e legitimată cenzura, cu speranța deșartă că putem și noi să folosim acea măciucă a cenzurii, creată contra noastră.

Ideea că putem și noi să facem plângeri și să plătim polițe răspândește o ceață din care nu se mai vede gravitatea aducerii noastre în genunchi. Suntem, ca toate popoarele Europei Occidentale, de facto cetățeni de mâna a doua față de orice nou venit, puși pe traiectoria marginalizării și eliminării din peisajul auto-determinării.

Sunt de principiu împotriva cenzurii, a pedepsirii vorbelor, gândurilor și presupuselor sentimente cu forța milițienească, prin dosare de tipul poliției politice. Nu doresc să fim degradați la nivel de pârâcioși, consumați într-o ranchiună eternă, în loc să ne bucurăm de o existență liberă și demnă. Singurul deziderat firesc e abrogarea legilor cenzurii, care au creat minorități privilegiate și adevăruri oficiale de necontestat.

Nu cred că mai avem majoritatea de partea noastră. Majoritatea e indiferentă, pe alocuri cretinizată, deseori coruptă să pactizeze cu ocupantul sau să îi preia pe negândite părerile și chiar sentimentele induse de tonul vedetelor media. Dar avem adevărul și dreptatea de partea noastră. Dacă versiunile oficiale ar fi putut fi susținute pe propriile picioare în dezbateri libere pe piața ideilor, nici n-ar fi fost nevoie să dea legi succesive de fixare a lor.

Nu doar că nu există o lege de combatere a anti-românismului (respinsă în două rânduri de Parlament). Dar întreaga filosofie a statului a fost schimbată la 180 de grade, de la direcția naționalistă, în ultimele trei decenii. Pentru politicieni s-a făcut o contra-selecție pe baza absenței sentimentelor patriotice. Cadrele din magistratură și servicii secrete au fost formate pe un calapod globalist, încurajate să persecute anticorpii societății, care ar fi putut fi cei cu vederi naționaliste. Scăderea încrederii în justiție nu s-a produs din reaua voință a societății, ci din dezamăgiri și evidențe publice.

Există, desigur, posibilitatea să fii anchetat și judecat de oameni onești, care să interpreteze legile cu bun simț, chiar cu iubire de țară. Dar, gradual, ei vor fi opriți de la promovare în favoarea celor mai zeloși oportuniști, pe lângă cei promovați reciproc pe diverse criterii de afiliere la servicii secrete, masonerie, convingeri politice radicale, solidarități perverse și vicii care îi fac șantajabili.

În astfel de condiții, încep să cred că nu mai e simplă naivitate să acreditezi speranța deșartă că jucăm pe un teren egal, pe care am putea câștiga cu armele murdare create de adversar contra noastră. La fel de naivă e și speranța că e o problemă ce se poate rezolva când ni se va da voie să votăm pe unii care nici ei nu dau semne că ar conștientiza rădăcina problemei și nici nu promit că ar dori să renunțe la acest tip de legi ale cenzurii și la vasalitatea față de marile puteri care le-au impus asupra noastră. Dimpotrivă, își aleg mai cu patos un protector străin favorit, care chipurile ne va salva. (1/2)

La index erau adăugați și cei care fugeau în străinătate sau nu se mai întorceau. Fondul Secret al cărților interzise a existat până în 2002, când a fost modificată Legea Secretului de Stat din perioada comunistă. Coincidență, atunci a apărut Ordonanța 31 (a guvernului Adrian Năstase), pe care legile lui Crin Antonescu și Silviu Vexler au extins-o.

Expunerea cercetătoarei se încheie cu observația că foarte rapid după Revoluție, în 1995, a apărut prima carte programatică de demitizare a istoriei, scrisă de Lucian Boia, „Istorie și mit în conștiința românească”. (Lucrarea a inaugurat o școală a demontării mitologiei naționale, pentru o direcție multiculturalistă, globalistă, devenită acum standard în manualele școlare și în promoțiile de absolvenți care predau istoria sau o popularizează în media.)

Adaug propria remarcă: la finele celui de-al doilea război mondial, România era o țară înfrântă și ocupată. Spera ajutor pentru eliberare de la cei care o livraseră ocupantului și acceptau devastarea ei. La începutul anilor 2000 pierduse un război rece, se considera eliberată și se pregătea să invite alți ocupanți să își instaleze baze militare. De astă dată, cucerirea se făcuse cu metode economice, mediatice, de lobby și de propagandă culturală. Dar noii stăpâni aveau cereri foarte asemănătoare. Atunci era vizată doar înlocuirea unor elite, acum proiectul vizează reeducarea și schimbarea întregii populații.

https://www.activenews.ro/opinii/Elena-Chiaburu-MEMORIA-INTERZISA-Legea-Vexler-in-forma-actuala-cu-largirea-abuziva-a-definitiilor-nu-doar-ca-va-avea-urmari-grave-pentru-viitorul-cultural-identitar-romanesc-dar-la-fel-de-periculos-genereaza-derapaje-imediate-208366

https://evadare.ro/politica/legile-cenzurii-ca-inginerie-sociala-preambul-stilul-e-regimul-insusi/

Articolul 16 al Convenției dicta instaurarea cenzurii. Prima listă de cărți interzise a apărut în martie 1945, după instalarea guvernului Petru Groza. Iar în mai, regele Mihai a emis un decret privind retragerea din circulația publică a publicațiilor, reprezentări grafice, filme, înregistrări. Exceptând epitetul „hitleriste”, toate categoriile de idei incriminate se regăsesc și în legea Vexler, respectiv: legionare, rasiste, șoviniste, pe lângă pasaje dăunătoare bunelor relații cu Uniunea Sovietică. Restricția de atunci avea un cadru temporal, din 1917 în 1947. Cea din legea Vexler nu are limite nici în trecut, nici în viitor.

Cenzura de atunci elimina doar unele lucrări ale unor autori, lăsând în circulație restul operei. Pentru că ofereau un fundament identitar esențial, lui Nicolae Iorga i-au fost interzise 249 de titluri de cărți din vasta sa operă. Deși regimul comunist și-a schimbat orientarea, devenind mai liberal, deschis la colaborări cu Occidentul în a doua jumătate a anilor 60 și 70, iar treptat tot mai pronunțat naționalist, ultima decizie de cenzură în ce-l privește pe Nicolae Iorga datează din luna mai 1989. Era vorba de cartea „Generalități cu privire la studiile istorice”, care cuprindea lecțiile sale de deschidere a anului universitar de până în 1940. În ea, prezenta metoda de studiere și scriere a istoriei.

Materialele erau fie distruse direct, fie păstrate în biblioteci într-un fond secret, la care accesul se făcea cu aprobare similară accesului la documente secrete. Au fost incluse în baza cenzurată: legislația anterioară anului 1948, tratatele semnate în interbelic, documentația militară, mai ales referirile la Basarabia din orice perioadă și la războiul împotriva URSS, cu toate hărțile României Mari. Dacă nu puteau fi eliminate, hărțile cu Basarabia erau hașurate sau decupate, adaugă doamna Chiaburu.

După abdicarea forțată din 30 decembrie 1947, și Familia Regală a fost inclusă în sfera cenzurii, cu eliminarea oricăror imagini sau blazoane, cărți scrise de membrii ei. La fel, au fost interzise statutele partidelor politice (indiferent dacă unele colaboraseră în faza de tranziție.) Tipografii și editorii au fost obligați să prezinte listele cu ce au tipărit după 1917, inițial lista fiind dată în Monitorul Oficial, apoi secretizată.

Refuzul de a preda pentru topire cărțile interzise intrau sub incidența delictului de sabotare a Convenției de Armistițiu. După evaluarea prezentată de Elena Chiaburu, au fost epurate 9.000 de titluri, în milioane de exemplare de cărți, ziare și reviste. (2/3)

Legea Vexler e apogeul unui șir de legi represive coerente, dat în două decenii și jumătate, sub guvernări succesive. Dar cenzura ideologică are rădăcini chiar mai vechi, pentru că aproape toate elementele ei se regăsesc în epurările de la finele celui de-al doilea război mondial. Practic, doar deceniul turbulent de libertate al anilor 90 a întrerupt această lungă perioadă de 80 de ani, în care trecutul a fost acoperit cu o lespede și rescris de învingători în mod convenabil.

Represiunea mult mai brutală de după 23 august 1944 a coincis cu ocupația militară sovietică și instaurarea comunismului. Dar un aspect esențial e șters din imaginea noastră asupra momentului. Rescrierea istoriei și epurarea elitelor antebelice era impusă României prin Convenția de Armistițiu semnată la 12 septembrie 1944, de toți aliații împreună, adică atât de URSS, cât și de marile puteri occidentale, în frunte cu Statele Unite și Marea Britanie. De acolo au fost preluate în tratatul de pace de la Paris din 1947.

Prevederile acestul tratat internațional și efectele sale sunt succint amintite într-o excelentă prezentare (video) de doamna Elena Chiaburu, doctor în istorie și bibliotecar șef la Universitatea din Iași.

Urmare a înfrângerii în al doilea război mondial, chiar dacă schimbase pe final tabăra și luptase și contra vechilor aliați germani, țării noastre i s-au impus condiții drastice. Pe lângă pierderile teritoriale, de suveranitate și economice, i s-a impus și un program cultural vast, care includea eliminarea din viața publică a vechilor elite politice și intelectuale, majoritatea sfârșind în închisorile comuniste.

Ni s-a pretins ștergerea urmelor privind deținerea teritoriilor răpite - Bucovina de nord, Basarabia, Cadrilater, cu eliminarea hărților. Să eliminăm din conștiința publică personalitățile naționale de referință, sursele de informare și memorie recentă, de la ziare, la cărți, statui și tablouri. Eufemismul folosit era „orice referire ce putea aduce atingere bunelor relații cu Națiunile Unite și în special cu Uniunea Sovietică”. Au fost eliminate inclusiv toate manualele școlare din perioada 1920-1948. (Mai mult de un deceniu, istoria a fost predată după manualul întocmit de propagandistul troțkist Mihail Roller.)

Prin chiar prevederile Convenției de Armistițiu, România se obliga să colaboreze cu sovieticii prin Înaltul Comandament Aliat la judecarea și condamnarea persoanelor acuzate de crime de război, să dizolve orice organizații fasciste și orice organizații care fac propagandă ostilă Națiunilor Unite și în special Uniunii Sovietice. Au fost concediați inițial funcționarii angajați după 1938, sfera fiind extinsă apoi la cei care „au luat atitudine anti-democratică”. (Partidul Comunist se prezenta ca singurul autentic democratic, după definiția lor asupra democrației populare.)

Astfel au fost înglobați acestor etichete și membrii partidelor istorice, liberal, țărănist, pe alocuri chiar social democrat; dar și cei neafiliați politic: studenți, țărani ce se opuneau colectivizării, intelectuali, clerici. (1/2)

Live stream finished (58 minutes)

Live stream started

Vă îndemnăm să distribuiţi mesajul nostru anterior, împreună cu linkul de conectare de mai jos, către persoanele interesate.



Ora 21.00.

Live stream scheduled for Aug 21 at 17:59

Acest articol 👆publicat de părintele ieromonah Lavrentie reaşează scopul canalului şi blogului nostru în matca sa iniţială.

Din pricina nebuniei care s-a prăvălit peste noi: mai întâi plandemia, apoi război şi apoi detonarea regimului democratic şi trecerea la un regim oligarhic de forţă discreţionară, cu persecuţii judiciare pe faţă, în timp, postările de pe canalul Telegram au deviat foarte mult spre tematica seculară, politică, geopolitică etc. Spre deosebire, situl http://www.theodosie.ro/ şi-a păstrat preponderenţa teologică, interesul pentru materiale mai ample, mai profunde, mai serioase.

Această evoluţie nu este o greşeală, ci o consecinţă a degradării substanţiale a mediului politic, economic, social şi cultural ce a intervenit în ultimii ani şi a nevoii de a reacţiona rapid şi tranşant pe o platformă care protejează libertatea de expresie suplimentar decât o face un domeniu internet .ro. De aici debalansarea activităţii noastre către Telegram faţă de blog şi faţă de secţiunea de comentarii care anterior era mult mai animată.

Dar degradarea pe care o considerăm cu adevărat crucială nu ţine de mediul politic sau civic ci este cea a spaţiului teologic, este degradarea adevărului de credinţă, chestiune cu implicaţii cuprinzătoare atât în plan individual cât şi colectiv.

Audienţa acestui canal a crescut, atât cât a făcut-o în ultimii ani, pe seama abordării frontale a problematicilor lumeşti, care îşi păstrează greutatea lor.

Însă centralitatea intereselor şi energiilor noastre se cuvine să rămână Ortodoxia, învăţătura de credinţă sfinţitoare şi mântuitoare, care rămâne punctul zero al preschimbării noastre interioare şi, simultan, al regenerării noastre ca neam.

Anume https://theodosie.ro/2019/11/12/ortodoxia-ranita-sinodal-prezentare-de-carte/ în urmă cu un deceniu iar acest răstimp nu a adus, din păcate, nici lămurire şi nici vindecare, dimpotrivă. Recent, au apărut încercări de reinterpretare, de justificare şi de îndreptăţire a documentelor semnate de BOR în 2016 la Sinodul din Creta, ocazie cu care suntem (iarăşi) criticaţi, mustraţi, osândiţi (?), pentru demersurile noastre de împotrivire faţă de stricarea învăţăturii de credinţă vizând Ortodoxia şi, concret, denaturarea învăţăturii vizând graniţele Bisericii.

Pentru aceste motive, vă anunţăm cu bucurie, faptul că diseară, la ora 21.00, vom discuta aici pe canal https://theodosie.ro/2026/08/20/sinodul-din-creta-sub-cercetare-sincera-provocare-pentru-canalul-calea-spre-mantuire/, împreună cu Părintele Lavrentie, deschizând astfel o serie de întâlniri audio-video prin care să recentrăm atenţia şi interesul nostru asupra chestiunilor autentic arzătoare, în sensul propriu al termenului.

Ne vedem/auzim la ora 21.00!

După din cadrul Universităţii Bucureşti, un chiar şi pentru standardele universale ale https://en.wikipedia.org/wiki/Comprador. Mesajul său este apoi reluat într-un festival al urii anti-româneşti şi urii de sine greu de înţeles pentru omul obişnuit.

Invectivele domnului istoric urmăresc să tranşeze prin şocul injuriei violente o conversaţie publică alimentată de mesajul lui Călin Georgescu despre destinul lui Mihai Viteazul şi despre "aceleaşi interese imperiale" care se manifestau în vremea lui Mihai Viteazul, dar şi acum. Dar asaltul împotriva personalităţii fondatoare a Viteazului începuse cu câteva săptămâni înainte, având toate datele unei campanii coordonate.

Violenţa şi cumplita neruşinare cu care imaginea lui Mihai Viteazul este maculată l-a determinat şi pe https://www.mediafax.ro/stirile-zilei/ioan-aurel-pop-intra-in-disputa-despre-mihai-viteazul-ma-mir-mereu-de-prostia-naturala-mesaj-dur-in-plina-polemica-despre-unirea-din-1600-23792278 şi să facă trimitere la https://www.academia.edu/126997840/P_P_PANAITESCU_MIHAI_VITEAZUL, acolo unde personalitatea eroică şi solară a voievodului nostru este reflectată inclusiv în contextul geopolitic incident vremurilor sale, context care, din nou, conţine numeroase corespondenţe cu vremurile de azi.

Dar invocarea lui P.P. Panaintescu conţine un mesaj secundar mult mai iritant pentru istoricii antiromâni care populează universităţile noastre de azi.

P.P. Panaintescu este cel care a descoperit în arhivele vieneze şi care a publicat scrisoarea ţarului Feodor Ivanovici de răspuns pentru Mihai Viteazul în urma soliei munteneşti condusă de episcopul Luca al Buzăului. Confruntat cu adversitatea otomană, cu agresivitatea habsburgică şi cu neutralitatea interesată a polono-lituanienilor care doreau să îşi valorifice influenţa directă asupra Moldovei, Mihai Viteazul a apelat la sprijinul ţarului Feodor Ivanovici. Ţarul nu doar că i-a trimis, în două rânduri, banii necesari pentru plata mercenarilor care reprezentau nucleul armatei profesioniste cu care Mihai a obţinut victoriile sale răsunătoare, dar a şi atacat Hanatul Tătăresc cu care otomanii pustiau ţările româneşti ca să îl readucă la ordine pe Mihai.

În scrisoarea din 1597, https://ro.scribd.com/document/367672348/statutul-academiei-romane-pdf, ţarul se angajează să îl sprijine pe Mihai Viteazul împotriva oricărui adversar, fără excepţie.

Iar tu, Mihail Voievod, să fii sub înalta noastră mână și să fii păstrat în mila noastră împărătească; iar de acum înainte măria noastră împărătească voiește să te țină sub ocrotirea sa împărătească, să te păzească și să te apere de toți dușmanii tăi, fără excepție.

Aceast angajament explicit cuprins în menţiunea "fără excepţie", raportată la contextul concret al greutăţilor pe care Mihai le suferea nu doar din pricina otomanilor, dar şi a habsburgilor şi polonezilor, angajament materializat în ajutor bănesc direct şi prin campania ţarului împotriva tătarilor, reprezintă fundamentul geopolitic nerostit şi nerostibil pe care s-a dezvoltat anul 1600.

Este probabil că ura deşteptată împotriva lui Mihai Viteazul cu o atât de mare intensitate, reinterpretarea străduinţelor sale ca fiind rezultatul întâmplării, ale unui aventurier-interlop-pedofil-traficant de persoane şi aşa mai departe, să fie determinată de aceste realităţi istorice despre care nu se poate discuta deschis nici măcar la nivelul istoricilor de profesie, darămite la nivelul românului obişnuit. Nu zic că aceasta este singura explicaţie pentru care Mihai Viteazul este urât cu atâta patimă, dar cu siguranţă viziunea sa strategică, ce reflecta trăirea sa ortodoxă, reprezintă un aspect crucial.

De altfel, credinţa ortodoxă a reprezentat liantul exclusiv al relaţiei ruso-valahe, niciuna dintre părţi neavând alte interese geopolitice imediate, motiv pentru care nici istoriografia comunistă atee nu a valorificat această realitate.



Mai trebuie consemnat şi faptul că macularea imaginii Măriei Sale Mihai Viteazul este operată de istorici cu pregătire formală şi funcţii concrete, încadraţi în cele mai prestigioase instituţii universitare ale statului român, că nu este făcută din necunoştinţă, din ignoranţă sau din interesul afirmării pe reţelele sociale, ci, după cât se vede, dintr-o îndatorire anti-românească, subsumată postulatului :

Axioma întregii noastre istorii este aceasta: poporul român a ajuns să propăşească EXCLUSIV datorită străinilor

Desigur, aici nu este război hibrid, colonizare civilizaţională, subjugare culturală, degradare istorică a poporului român, deposedare de demnitate colectivă etc.

Ce ne propun suporterii razboiului nu e apararea independentei nationale. Pentru ca o vor pierduta in cadrul UE. E o inrolare pentru Imperiul European, subordonat Americii, gata de sacrificiu fara participare americana.

Genul de razboi in care sunt dinamitate caile de alimentare a Europei cu petrol si gaze e unul atat de indepartat de obiectivele nationale românești, incat as fi zis ca n-are decat sa simpatizeze fiecare cu ce parte vrea.

Dar e prea mare coincidenta ca tabara militarista e si anti-nationalista si pro cenzura. Mai mult, e clar ca pacifismul are suport democratic, in timp ce militarismul e impus de sus in jos, dupa ce a venit ca ordin din afara, si nu se poate mentine decat prin masuri de forta. De aceea, apare si o alta coincidenta ca din aceeasi zona vin cele mai vulgare atacuri, amenintari de tot felul si forme simbolice de linsaj. Oamenii astia nu-si propun sa convinga, vor sa intimideze si sa pedepseasca pe cine misca in front.

Totusi, cum se explică paradoxul ca propaganda anti-nationalista e impletita cu sustinerea Ucrainei si a pregatirii pentru participarea României la al treilea razboi mondial? Pentru ca o ciocnire intre "flancul estic" al blocului NATO si Rusia nu poate fi altceva.

E neobisnuit ca un popor sa fie montat pentru razboi tocmai de cei care il denigreaza si ii descopera zilnic noi pacate din trecut, noi defecte din prezent. Cei care ii demoleaza statuile, ii impun sa nu vorbeasca decat de rau de unii conducatori si aplauda inlocuirea demografica a românilor cu oricare altii.

Culmea, aceeasi masinarie de propaganda si represiune a inventat si reflexul aiuritor ca oricine vorbeste patriotic face propaganda rusa. Fara sa explice la ce ar ajuta inamicului, in ochii lor, sa creasca stima de sine a românilor, in loc sa-i demoralizeze si sa ii faca mai curand inclinati spre egoism si indiferenta la soarta tarii.

Explicatia pe care o gasesc e chiar in natura coloniala a razboiului in care ni se propune sa figuram ca mercenari. Nu exista o motivatie rationala pentru români sa aiba o preferinta intre rusi si ucraineni, pe care noi nici nu-i diferentiam cine stie ce inainte de 2022. Ambele natii ne-au anexat teritorii cand au avut ocazia sau continua sa stapaneasca ce ne-au luat impreuna. Ambele ne dispretuiesc si ucrainenii nu pot mima nici cand ii ajutam de atatia ani o minima buna vointa si obraz fata de comunitatea românească si religioasa.

E un razboi din care nu se poate imagin niciun scenariu in care am avea ceva de castigat, dintr-o fantasmagorica victorie alaturi de Ucraina contra Rusiei, sustinuti de ipoteticul ajutor occidental.

Intr-un asemenea razboi, nu putem fi decat carne de tun. E o disputa pentru sfere de influenta intre Vest si Est, in care se negociaza pasarea unor teritorii si inclusiv o noua arhitectura monetara a planetei. Sunt in joc si vastele resurse ale Rusiei si Ucrainei, minerale de care Trump a vorbit fara rusine, hidrocarburile pentru care s-au declansat si alte razboaie la fel de absurde sub pretexte mincinoase. Sunt in joc dolarul, hegemonia americana in declin in fata ascensiunii Chinei.

Suntem prea mici si total nepregatiti ca sa fie razboiul nostru. Iar singurul rol alocat, de mercenari si furnizori ai terenului pentru "teatrul de operatiuni" nu e incompatibil cu prabusirea sentimentului national. Ca o trupa pregatita sa execute nu sa puna intrebari, ni se servesc zbierete de sergenti severi.

Cartea pe care mizeaza propaganda razboiului e intimidarea, cenzura, amenintarea cu ostracizarea ca "putinisti" pentru cei neentuziasmati de razboi. Se fac liste negre cu cei care misca in front. Pacifismul e vazut ca defetism. Cu aceste intimidari constante, românii sunt struniti, fara sa constientizeze ca impingerea in razboi ar presupune sa revina din concedii in taberele de refugiati.

Si in America e la fel: nu exista patrioti care sa sustina razboiul din Iran, care e inteles ca opera unei oligarhii in favoarea unui stat strain. Pe vremea lui Biden, cand steagul curcubeu era arborat pe ambasade si auto-critica woke la paroxism, patriotii americani se amuzau ca sunt chemati sa lupte pentru GAE (Global American Empire), pronuntat ghei.

Românii sunt chemati sa lupte pentru valori contra naturii asemanatoare. Sa apere granitele altora inclusiv asupra unor teritorii care ne-au apartinut, dar sa nu isi doreasca propria suveranitate si resistenta la invazia cu populatii straine. Sa apere modelul ucrainean de asimilare fortata a minoritatilor, in timp ce tolereaza acasa multiculturalismul cel mai "avansat" din toata Europa, cu supra-reprezentarea minoritatilor, normalizarea secesionismului.

Suntem indemnati la razboi de cei care au facut o obsesie negativa pentru acei conducatori si curente care erau cei mai ostili comunismului sovietic. Unii care vad doar rusi si legionari peste tot. Asta in timp ce aceiasi sustin legile de tip Vexler si istoria altor popoare in scoli. E greu de inteles de ce tocmai astea ii preocupa, dar usor de constatat coincidenta intre preocupari.

Grupul de la Cluj, cunoscut pentru conexiunile dubioase intre partide, cercuri de afaceri si din servicii secrete, are un echivalent intelectual in nucleul tot mai agitat si radical de la Babes Bolyai. Acum doua decenii, UBB il avea rector pe Ioan Aurel Pop, care dadea o replica sobra primului val al demitizarii, condus de Lucian Boia.

Acum UBB a inceput sa furnizeze mascarici exaltati ai dispretului pentru români, apologeti ai tiraniei "europene" si ai secesionismului. Ingrijorator, aceeasi institutie a dat 4 reprezentanti in grupul de reflectie de la Presedintie, care isi propunea sa regandeasca identitatea românească. Asta dupa ce alt rector, Daniel David, se facuse de ras ca ministru al Educatiei.

Demitizarea de acum a ajuns la un nivel huliganic, comparativ cu cea de pe vremea lui Boia. Pe atunci, scriitorul era acuzat de impietate ca il numea pe Mihai Viteazul "un condotier si un aventurier", care a unit din intamplare principatele. Epigonii lui Boia il fac direct "dobitoc" si "interlop". Horatiu C Damian deplange ca Ardealul ar fi decazut dupa "un secol de stapanire românească, inceputa de trogloditul Bratianu".

In anii 90, Lucia Boia confunda demitizarea cu demistificarea si pretindea ca indreapta niste exagerari ale istoriografiei nationaliste a lui Ceausescu. Punea semnul egal intre propaganda comunista si epopeea nationala, de la radacinile preistorice in contemporaneitate. Nu scria propria istorie "corecta" sau reala, dar venea cu corecturi ironice pe langa toti istoricii dinainte, ceea ce ii croia o aura de superioritate.

Demitizatorii din era internetului nu-si mai propun mai mult echilibru si precizie, ci o propaganda pura anti-românească, facuta pentru clickuri, de dragul de a soca. Unde Boia isi propunea, macar declarativ, sa arate ca românii ar fi ca alte popoare, oferind idealul racelii, ca in analiza unui obiect strain, ei isi propun sa batjocoreasca metodic. Sa arate ca suntem o esenta inferioara, "inapoiati", care s-au mai ridicat doar cu sprijinul altor neamuri harnice si istete, care ne-au civilizat de fiecare data cand ne-au stapanit.

Nici nu se mai pune problema ca ar face cercetare. Acesti universitari de scoala noua predau studentilor o istorie in scop propagandistic, in mod explicit menita sa se opuna curentului nationalist. Si una care sa faca insasi ideea teoretica de suveranitate a românilor in tara lor, una absurda si de oprit prin orice mijloace.

In 2024, cand s-au anulat abuziv alegeri, Horatiu C Damian cerea arestarea ziaristilor de la doua televiziuni, care se exprimau critic la adresa sentintei CCR. Iar colegul sau, Adrian Papahagi, extindea lotul detinutilor politici la preoti, politicieni si intelectuali.

Distrugerea sentimentului mandriei nationale era data initial ca o cura pentru vindecarea de tarele unei dictaturi. Acum e la pachet cu o altfel de dictatura pentru progres.

In 90, astfel de lucruri nu puteau fi spuse, pentru ca existau inca generatii cu educatie istorica si memoria dictaturii era proaspata, ca sa nu fie acceptata cenzura. Multe porcarii nu se puteau rosti sau canta de pe scena, ca mai exista bun simt. La fel, a doua condamnare a eroilor anti-comunisti s-a facut abia dupa disparitia supravietuitorilor inchisorilor.

Abia dupa anii 2000, românii au fost acuzati de crime de care nu ii acuzau nici manualele comuniste, cand se refereau la secolul trecut. A fost nevoie sa apara generatiile fara niciun fel de repere, ca sa aiba succes asa zisii istorici batjocoritori de acum.