
Armata rusă a atacat cu o dronă clădirea Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) din centrul Kievului, iar aparatul ar fi fost direcționat chiar spre biroul conducerii instituției, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Potrivit liderului de la Kiev, drona a vizat biroul lui Aleksandr Poklad, aflat în sediul SBU, în apropierea Catedralei Sfânta Sofia. În urma atacului au fost raportate persoane rănite, însă Zelenski nu a precizat dacă Poklad se numără printre acestea.
„Drona a fost direcționată fix spre biroul șefului SBU din clădire. I-am dat instrucțiuni lui Poklad să răspundă rușilor la acest atac într-un mod adecvat, perceptibil și, pe cât posibil, în oglindă, atunci când totul va fi pregătit”, a transmis Zelenski.
Presa ucraineană a publicat imagini cu sediul SBU după atac. Din fotografii se observă mai multe geamuri sparte, iar la etajul al treilea al clădirii ar fi izbucnit un incendiu.
👉 Urmărește pe Telegram!